idei,cuvinte,absurditati...

Am auzit ca nu e bine sa speri,ca speranta ar fi vreo unealta malefica sau vreo metoda de manipulare a masei ,ca ar fi ceva ce e bine sa ocolesti daca vrei sa devi cu adevarat pragmatic si realist; acum ,la inceput de drum,sau la mijloc,sau la sfarsit sau oriunde as fi ajuns ,ma intreb de ce e atat de important sa fi pragmatic,ingrozitor cuvant ,care bantuie ca o fantoma a constiintei neimpacate sau a vreunui cadavru neingropat ,ma intreb de ce nu pot fi doar un visator care sa atinga clapele unui pian fie doar si cu genele cand le saruta ca pe o icoana a artistului si sa levitez in fericirea mea? Astazi am crezut ca se va sfarsi TOT,tot ce-mi place sa afirm ca nici macar nu a inceput ,asta pentru a-mi ascunde propriul cadavru neingropat ,propria crima neelucidata ,astazi am simtit cum nimicul devine ceva ce poate fi pierdut...stii cum e sa crezi ca dincolo de'' aici'' nu va mai fi ''acolo'' ,sa simti ca fiecare secunda e ultima si fiecare respiratie in zadar ,ca fiecare felie de paine furata sau ceruta nu are vreun efect nutritiv ci doar efectul unei ultime actiuni inainte de a crapa,actiunea fizica de a hrani burdihanul nesatul ,care se zoreste sa zbiere ca un copil prost-crescut chiar si inaintea mortii,sau stie el ca nu va fi ultima lui masa?!in fine,ideea e ca sentimentul inexistentei e apa de ploaie pe langa sentimentul disparitiei,in inexistenta totul se rezuma la tine,tu ala care nu contezi,insa in moarte sunt implicati si ei,cei care te opresc sa te sinucizi,ei care au inca sentimente si lacrimi,ei care traiesc in jurul tau ca o energie pozitiva pe care o simti doar in momentele in care crezi ca te duci,adica ...azi,ei raman,multi ,putini,unul, indeajuns sa-ti aminteasca tot ce n-ai gresit,tot ce ai putut iubi,tot ce mai ai inca si crezi ca e o parte a putinului ce-ti apartine de cand lumea,ei bine,astea sunt momentele in care-ti dai seama ca nu te-ai nascut decat cu maduva spinarii ,un strop de creier si carnea de pe oase,tot restul lucrurilor le ai prin ei ,si realizezi ca nu ai dreptul sa dispari sau sa te sinucizi,deci nu mai ai nimic doar al tau,prin sentimente ai fost exilat dintr-un spatiu doar al tau intr-un spatiu care este guvernat de ceilalti care te vor,putini ,multi,unul...Deci speranta e o unealta ,unealta a celor care vor sa te tina langa ei ,depresiv,sarac,lihnit,urat ,neingrijit ...ratat,ai un loc fizic intre vii,pentru ca altul nu meriti inca. Clepsidra scuipa zi de zi ultimul dram de nisip doar in mintea mea si e taman suficient sa traiesc ceas de ceas dezgustatorul sentiment al dezintegrarii ca pe o haina lipita de piele cu fierul de calcat...si e o metafora nu o hiperbola!!!