jugul aromei de cafea

Ma strange de vene pana cand, imaginar, incepe sa-mi tasneasca sangele prin ochi ,nari ,gura,unghii...dar nu stiu ce e, e un sentiment ciudat cu care ma confrunt in unele dimineti cand astept sa fiu chemata la cafea si sa ma poarte aroma pana in bucatarioara mea simpla si veche , unde aburul caldurii iese din cuptor si-ti patrunde in sange dezghetand si punand in miscare intreaga masinarie , asezand parca automat zambetul pe buze si starnind o conversatie simpla dar reala ,cu palmele stranse de cana ce tine in ea licoarea magica ,nu prea neagra,nici prea multa dar aromata si fierbinte-cafeaua,ea este cea care imi provoaca dimineata hemoragie imaginara,ea care acum apare intr-o cana de metal , apa cu iz mizerabil de clor,incalzita cu termoplonjonul si bauta pe hol,langa peretele rece ,zambind superficial la colegii de palier,pentru ca singuratatea totala sa nu ma-mpiedice sa lovesc cana de podea si sa dau dracului ritualul ce mi-a adus atata bucurie... Amintirea diminetilor in care nu uram sa ma trezesc la 7 pentru ca aveam sa deschid ochii si sa ma las dusa ,mecanic,de aroma cafelei si a caldurii ,e acum un jug care ma trage inapoi,care ma determina sa compar ceea ce am acum ,ceea ce simt si ceea ce pot cu aroma cafelei matinale si intotdeauna mai fac un pas inapoi...si nu pot sa nu regret,chiar daca este unicul meu regret! Uite cum amintirea unei singure scene,repetata de mii de ori,traieste in mine ca singura amintire cu adevarat a mea,cu adevarat reala ,inca una din miile de amintiri care s-au pierdut,singura care a ramas in minte ca o dovada a existentei mele intr-alt spatiu decat asta...intr-alta minte decat asta,asta care astazi ma umileste si ma pedepseste pentru tot ce am pierdut ,prin inchipuirea unei hemoragii care determina imaginar deshidratarea fiintei mele,pierderea lichidului vital,secarea si sfarsitul...