copilul nimanui

Am descoperit ca a avea parinti, prieteni si catel nu iti sterge sentimentul crunt de ''copilul nimanui''.Dincolo de toate, ramas prins intr-o dimensiune indepartata si imaginata a realitatii, noaptea e mai lunga si zilele mai intunecate atunci cand simti in tine nevoia de apartenenta, neconditionata, presarata de siguranta inexistentei riscului de a fi inlocuit, uitat sau parasit. Noptile mi-au devenit atat de lungi incat am inventat in minte o dimensiune a timpului care se deschide in momentul in care asez capul pe perina, o dimensiune care ma inghite si ma scuipa a doua zi in zori,timpul care se scurge pana la ziua e o alta viata,in care pot avea copii,imbatrani si muri de mai multe ori...Toate gandurile si ideile au in centru,zilele astea,inutilitatea cu care am trait o poveste pentru copii ,o poveste in care am imaginat o parte perfecta ,pura,inconditionata neluand in calcul posibilitatea ei umana de a o da in bara si de a uita ,inlocui sau parasi ,fara ca asta sa fie neaparat un gest monstruos de neiubire. A fi iubit ,in viziunea mea eronata nu e un sentiment ci o prezenta fizica ,neintrerupta si neconditionata de greselile sau puterea mea de a plictisi,enerva sau indeparta. Greselile pe care le admit a fi unicele vinovate pentru timpul dedicat singuratatii nu-mi salveaza sufletul de posibilitatea de a le comite in repetete randuri ,de azi inainte.Momentele de luciditate pot fi frecvente dar asta nu inseamna caam fost salvata,fie si pentru putin timp de fatalitatea gandirii mele eronate.Forta care imi controleaza gandurile nu poate fi oprita decat in circumstantele pe care le pot accepta drept momente de siguranta,momentele in care mintea imi este ocupata de o prezenta straina ,exterioara,care necesita toata concentrarea mea.De aici viziunea mea asupra iubirii,prezenta fizica egal concentrarea gandurilor asupra alcuiva . Copilul nimanui-expresia dependentei mele nesatisfacuta in totalitate ,expresia verbala a sentimentului pustietatii care macina maruntaiele precum o masina de tocat carne macra,patrunderea lamelor in interior si durerea fizica sunt echivalente cu sentimentul de inapartenenta care face din mine o dependenta de tot ceea ce implica o alta prezenta ,evident pe spranceana aleasa,neconditionata dar atat de greu de obtinut,chiar imposibil. Indepartarea ei,vina pe care o port si o asum in totalitate,duce la asimilarea incapacitatii mele de a fi vreodata salvata de acest sentiment,de aceasta stare,de boala de a trai zi de zi sub eticheta de ''copilul nimanui''.